Profesoara de limba română din Castellon, Spania, care adună copii coreeni, chinezi, ucrainieni şi români să îi învețe să scrie frumos.

Cuprins Articol
Distribuie pe rețele sociale:
Facebook
Twitter
LinkedIn

Mirela Bondoc, profesoara de limba română din Castellon, este una dintre profesoarele care îi învață să vorbească românește pe copiii români din Spania. Este o misiune care trece peste numele concret. Pentru că, prin ceea ce face, releagă de rădăcini pe acești copii, mulți născuți aici. 

Scoala de caligrafie Castellon. Spania
Ora de caligrafie – Lecția de semne coreene

Orașul spaniol în care auzi românește la tot pasul

Castellon, orașul magnet pentru români

Mirela Bondoc a venit în Spania înainte de anul 2000, când românii din regiunea Castellon erau atât de puţini încât se cunoşteau toţi între ei. Acum, în regiune sunt peste 40 de mii. Iar în orașul aflat pe coasta Mediteranei sunt 18 mii. Ea este profesoară de limba română la unul dintre liceele din oraş. Misiunea ei este să îi înveţe pe copiii români, născuţi în Spania sau veniţi cu părinţii de foarte mult timp, limba română.

„Prin tot ce facem încercăm să nu ne pierdem rădăcinile ca români. Comunitatea românească care e stabilită aici este foarte mare, sunt foarte mulţi copii care deja sunt la a doua sau a treia generaţie. Limba română s-a cam pierdut şi atunci facem activităţi culturale prin care atât copiii nostri să înţeleagă şi să afle lucruri noi despre România şi la rândul lor, odată interiorizate să poată fi răspândite în comunitatea gazdă.”  Mirela Bondoc, profesoară de limba română

Limba română, predată prin acordul României cu Spania

Activităţile sunt foarte variate: copiii români învaţă poezii şi cântece româneşti, fac gramatică, pregătesc spectacole de Crăciun, Paşte sau Ziua Naţională a României sau pur şi simplu vorbesc în română. Interesant este că dintre toate acestea doar predarea limbii române este oficială şi plătită: Mirela Bondoc este unul dintre cei 71 de profesori români care predau limba română în Spania în cadrul LCCR. Este un efort pe care Statul Român, în colaborare cu cel Spaniol, îl face pentru a păstra identitatea românească în peninusula Iberică.

Copiii sunt captivați de povestea literelor.
Copiii de toate naționalitățile sunt atenți la poveștile spuse de profesoara de limba română din Castellon

Pentru toate celelalte activităţi, dascălul foloseşte exclusiv resurse financiare şi relaţionale proprii.

„Deocamdată nu avem sprijin de nicăieri. Ne descurcăm singuri. Nici nu am cerut sprijin, dar nici nu am primit. Facem ce putem, cu puţinele resurse pe care le avem. Reporter: De ce faceti asta? M.B.: Tot timpul mă întreb şi eu de ce… Pentru că încă mai există civism. Pentru că cineva trebuie să le facă, iar mie îmi place foarte mult să mă implic. Ne mişcăm încet, dar sigur, avem din ce în ce mai multe activităţi, mai multă lume ne cunoaşte, mai multă lume vine să ne vadă. Şi acest lucru e foarte important. ”  Mirela Bondoc, profesoară de limba română

Scrisul frumos, mijlocul prin care este atins scopul – copiii români află despre România

Una dintre marile bătălii pe care le dă este să îi facă pe copii să scrie frumos. În Spania, acest lucru este o mare problemă: copiii din Spania nu fac caligrafie. Fiecare scrie în funcție de cât de talentat este. Asta nu înseamnă ca nu ştiu să scrie. Doar că nimeni nu îi învaţă să scrie frumos.

Mirelei Bondoc i-a venit o idee. Și-a sunat prietenii de la Asociația Chineză din Castellon, de la Centrul de Limbi Străine și de la Asociația Rusă și a făcut un joc. Nu a fost ușor, pentru că singurul moment în care pot veni toti cei implicați este seara, târziu. Aduși de părinți sau veniți pur și simplu pentru că vor să învețe, copiii români încearcă să scrie urări de Crăciun și propriul nume în caractere chirilice, coreene și chinezești.

Mirela Bondoc îi învață pe copiii din Castellon să scrie frumos
Copiii români, ruși, ucraineni, coreeni, chinezi învață să își scrie numele cu diferite caractere.

“Eu fac caligrafie cu mama acasă. Deci știam un pic, dar nu știam perfect. Caligrafia în limba română o știm. Dar cel mai disctractiv a fost să ne scriem numele în chineză și coreeană” Alisia, 13 ani

Cel mai mult le-a plăcut să scrie pe papirusurile mari, aduse de Jane, o chinezoaică stabilită și ea în Castellon de mai bine de 10 ani.

“Este o idee genială. În primul rând că ne ajută pe noi să facem cunoscută o parte din identitatea comunității chineze din Castellon și în al doilea rând pentru că este foarte ușor să lucrezi cu copii și să le explici de unde provin caracterele chinezești. Au încercat să își scrie numele. Cred că unora dintre ei le-a ieșit foarte bine” Jane,  profesoroară de chineză

Lecția predată de profesoara de limba română din Castellon, o distracție pentru copii

Încet, încet, lecția de caligrafie se transformă în atelier. Pe tablă, pe papirusuri și pe foile mari ce urmează a fi expuse în clădirea primăriei orașului se umple de semne chirilice, chinezești, coreene și latine. Copiii își murmură numele și scriu concentrați ce îi învață profesoarele de ocazie.
În murmurul general se pot distinge cuvinte românești, în special îndemnurile profesoarei Bondoc, vorbe rusești și bineînțeles, vocile chinezoaicei Jane și a coreencei Kim. Iar atunci când mesajul trebuie să ajungă la toată lumea, spaniola devine linqua franca, iar toti înțeleg ce trebuie făcut.

Școala de caligrafie castellon
Lecția se termină cu râset și bucurie. Toți, adulți și copii, au învățat câte ceva nou

Concluzia – copiii sunt încântați

Concluzia serii este optimistă. Copiii au uitat că în loc să se joace pe calculator sau să stea pe telefon au venit la o activitate în care trebuie să învețe ceva. Au râs mult și au făcut făcut poze cu ce au scris pe foile mari. Într-un fel, cele două lumi se vor combina. Vor posta pe retelele sociale aceste fotografii cu ei învățând să picteze litere cu poveste.
Iar profesoara de limba română Mirela Bondoc merge acasă un pic obosită dar mulțumită. Prin ea, o mână de elevi vor scrie mai frumos. Și tot prin ea, in serile următare, alți copii vor învăța colinde românești, în special cele din zona Dâmboviței, de unde a venit ea acum mai bine de 20 de ani.

Poate vrei să citești și alte știri despre identitatea românilor din Spania:

Știri relaționate:

Prima ședință de Guvern comună România – Spania va avea loc în Castellón de la Plana, Miercuri, 23 noiembrie

Geniile culturii românești, prezentate spaniolilor și românilor în Castellon de la Plana/ AUDIOPODCAST

Categorii Principale
Știri
171
România
13
Business
6
Video
27
Timp Liber
14
APNS în presă
28
Caută în toate articolele
Top Știri
Social Feed

Facebook

Follow

Instagram

Visit

TikTok

Discover

YouTube

Subscribe