Florii în Castellon 2023. Românii ortodocși din Castellon au umplut Biserica Sfântul Nicolae

Cuprins Articol
Distribuie pe rețele sociale:
Facebook
Twitter
LinkedIn

Sărbătoarea Floriilor este un mare prilej pentru românii ortodocși din Castellon să se adune în număr mare la Biserica din oraș. Este o bucurie și o pregătire pentru Săptămâna Mare, care va culmina cu Învierea. La finalul slujbei, Părintele Nicolae face o chemare legată de pregătirea pentru Slujba de Paști. Îndemnul său este ca cine poate, să vină să ajute la pregătirea locului unde va fi oficiată. Iată cum a fost de Florii în Castellon 2023

Florii în Castellon 2023. A Biserica a fost arhiplină
Florii în Castellon 2023. Biserica a fost arhiplină. foto: apns

Ca de obicei, Biserica a fost neîncăpătoare

Foarte mulți copii

Și românii ortodocși din Spania au umplut bisericile. În Castellón, oraș numit acasă de 20 de mii de conaționali, Biserica Sfântul Niculae a fost neîncăpătoare.

Au venit români de toate vârstele și am remarcat foarte mulți copii. Stabiliți în Spania recent sau poate de zeci de ani, toți vin aici și pentru că e un prilej de a își aduce aminte de acasă.

Oamenii s-au rugat și inclusiv prin asta, s-au pregătit pentru Săptămâna Mare și pentru Înviere.

Iată cum a fost atmosfera în Biserică, în timpul Slujbei:

Români din Castellon, cu originea în toate părțile țării

Pe lângă întărirea propriei credințe se întâmplă aici un lucru extraordinar. Sunt oameni din toate părțile României, sunt sute de români care au venit la această sărbătoare creștină. Și cel mai important lucru este că se întărește prin astfel de momente sentimentul de apartenență la comunitate.

Sunt români din Oltenia, din Moldova, din Maramureș, Banat, Transilvania și Dobrogea. Soroca și Chișinăul sunt și ele reprezentate de familii întregi:

Florii în Castellon 2023. Portretele românilor veniți din toate regiunile României. foto: apns

Ramurile de măslin au înlocuit pe cele de salcie

Sfințite de trei ori

În Castellon, Spania, livezile de măslin sunt la tot pasul. Așa că e firesc ca salcia să fie înlocuită de ramurile acestui pom.

Preotul Nicolae a sfințit de trei ori aceste ramuri, iar ele vor fi duse acasă de credincioși. Ele vor aduce renaștere, lumină și bucurie în casele lor.

Este impresionant să vezi cum pe străzile unui oraș spaniol, trec oameni cu ramuri de măslin în mâini. Este un semn că acei oameni sunt români. Și este o dovadă, pentru cine nu știe încă, a faptului că românii sunt într-adevăr mulți în acel oraș.

Iată momentul împărțirii ramurilor sfințite:

Semnificațiile Sărbătorii Floriilor

Intrarea ca Împărat a Domnului

Floriile sunt sărbătoarea intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim. Și primirea Lui ca Împărat.

Ca în fiecare an, preoții explică și amintesc oamenilor aceste adevăruri și semnificații. Părintele Nicolae vorbește în predica sa și despre semnificația Săptămânii Mari. O Săptâmână care se va încheia cu Slujba Învierii.

Gestul făcut de Biserica Catolică

Iar aceasta, anul acesta, 2023, va avea loc într-un loc special. Pentru că arată cum trebuie să fie relația între Biserica Ortodoxă și cea Catolică: pentru că știu că vor veni în număr mare, iar Biserica Sfântul Nicolae v-a fi neîncăpătoare, Catolicii au oferit una dintre Catedralele catolice din oraș.

Iată predica Părintelui Nicolae și îndemnul pentru pregătirea Slujbei de Înviere

Este foarte greu să transmiți dintr-un reportaj toată emoția unui astfel de moment. Însă, pe lângă video, mai sunt și fotografii care pot descrie pentru cei care nu au putut să vină, ce și cum s-a întâmplat.

Galerie foto:

Poate vrei să citești și alte știri legate de Sărbătoarea de Florii în Castellon 2023

Știri relaționate:

Prima Biserică Ortodoxă Română din Valencia

Rugăciune comună ortodoxă, catolică și evanghelică în Catedrala din Segorbe, Spania. Galerie foto și video

Categorii Principale
Știri
172
România
13
Business
6
Video
27
Timp Liber
14
APNS în presă
28
Caută în toate articolele
Top Știri
Social Feed

Facebook

Follow

Instagram

Visit

TikTok

Discover

YouTube

Subscribe