- din martie 2022, chiriile nu pot crește cu mai mult de 2 la sută
- este o decizie în contextul crizei provocate de războiul din Ucraina
- deocamdată, măsura e în vigoare până pe 31 decembrie 2022
Ce spune legea
Proprietarul nu poate mări chiria cu mai mult de 2 la sută indiferent de ce scrie în contract. În momentul luării acestei decizii, în Mai, anul acesta, asociațiile de proprietari au protestat. Însă, după momentul aplicării ei nu au fost plângeri notabile.
Toate contractele de chirie aflate în vigoare au rămas aceleași sau au crescut cu cele 2 procente. Inițial era vorba despre 3 luni, dar a fost prelungită succesiv, o dată cu celelalte măsuri de gestionare a crizei.
În iulie, august și septembrie a fost cea mai mare scădere a prețurilor chiriilor din 2007
Această informație nu trebuie să se confunde cu nivelul chiriilor în general. În Spania, mai ales în prima parte a anului, chiriile au crescut și cu 15 procente, fapt cauzat și relațional cu ieșirea din pandemie.
Scăderea medie înregistrată în trimestrul 3, adică cele 3 luni, e datorată acestei creșteri, pentru că a avut de unde să scadă. Practic, chiriile noi au scăzut cu 6,8 la sută, conform datelor furnizate de studiul făcut de fotocasa.
Unde a crescut și unde a scăzut nivelul chiriilor noi
Scăderea menționată este o medie pentru întregul teritoriu spaniol. Însă sunt regiuni care sunt cu MINUS:
- La Rioja -9,9%
- Murcia -8,9%
- Castilla La Macha -7,2%
- Cantabria -6,7%
- Comunitatea Valenciană -4,5%
- Catalunia -3,8%
- Andalucia -3,7%
- Extremadura -2,8%
- Castilla y León -1,5%
- Galicia -1,3%
- Insulele Canare -1,2%
- Aragon -0,1%
sursa: fotocasa
În timp ce în altele au crescut:
- Insulele Baleare +9,4%
- Țara Bascilor +2%
- Madrid +0,8%
- Asturias +0,5
- Navarra +0,2
sursa: fotocasa