- anunțul e făcut de Ministrul Muncii
- se aplică de la 1 ianuarie 2023
- este cunoscut în Spania ca „Subsidio para Majores de 52 años”.
Cu câți euro crește
În 2022, ajutorul a fost și este încă de 463,21 euro.
Calculul lui este făcut în funcție de IPREM. Anul acesta, IPREM a fost de 579,02 euro, iar valoarea ajutorului este 80 la sută din acestuia.
De la 1 ianuarie 2023, Indicatorul crește la 600 de euro, adică cu 3,6 procente mai mult.
Astfel, creșterea netă este de 16,79 euro pe lună: O persoană care lua 463,21 euro va primi 480.
Atenție, suma este primită lunar, însă sunt 14 plăți pe an. Într-un an, creșterea este de 253 de euro.
IPREM este Indicador Publico de Rentas de Efectos Múltiples – Indicator Public de Venituri cu Efecte Multiple. Este un instrument folosit de statul spaniol pentru a calcula ajutoarele, subvențiile, bursele și ajutorul de șomaj. A înlocuit din 2004 SMI ul (Salariul Mediu Interprofesional), pentru a putea fi adaptat mai ușor situației economice de la un moment dat.
Cine îl poate obține
În acest moment sunt peste 700 de mii de locuitori ai Spaniei care primesc acest ajutor.
El este acordat persoanelor care, după ce au împlinit vârsta de 52 de ani, nu pot să își găsească un loc de muncă. Este important că persoana să fi epuizat celelalte forme de ajutor social, în special Șomajul.
Pentru cererea acestui ajutor trebuie să înregistrat la SEPE ca șomer, ceea ce implică faptul că își caută de lucru.
Dacă are venituri din alte surse, ele nu trebuie să depășească 75% din Salariul Minim. În cazul în care membri familiei cu care locuiește au venituri, se adună toate acestea și se împart la numărul membrilor. Dacă suma obținută pentru fiecare dintre aceștia depășește 75 la sută, persoana nu are dreptul la Subsidio para Majores de 52.
Linkuri utile
Pagina cu toate cerințele și actele necesare.
*în curând, reportaj făcut de apns despre ieșirea la pensie a românilor care au lucrat în Spania.