Ziua Națională în Castellon Spania. La recepția Oficială organizată de Consulatul României au fost aproape 200 de invitați

Cuprins Articol
Distribuie pe rețele sociale:
Facebook
Twitter
LinkedIn

Ziua Națională a fost sărbătorită în orașul Castellon din Spania și prin recepția oficială oferită de Consulatul României. Au fost invitați din comunitatea românească și reprezentanții autorităților locale.

Momentul a început solemn, prin interpretarea imnurilor de stat ale Spaniei și României:

200 de invitați, români și spanioli

Printre invitații spanioli a fost Șeful Guardia Civil Castellon, Colonelul Miguel Fresneda. El a fost decorat de Consulul României, Irina Marin, pentru contribuția avută la integrarea comunității românești din regiune.

Au fost prezenți reprezentanții mediului asociativ românesc, reprezentanții bisericilor, profesoarele de limbă română și invitați din administrația locală. Ca de obicei, reprezentanții celorlalte națiuni din Spania au fost și ei prezenți. De asemenea a fost prezentă presa și membrii Consulatului, care au avut rol și de gazde și organizatori.

Galerie foto:

Discursurile au fost scurte, cu mesaje pentru România și Români

La mulți ani România, la Mulți ani Români, oriunde v-ați afla, a fost mesajul principal. Un mesaj la care se poate adăuga și La Mulți ani Români, oriunde v-ați fi născut, pentru că deja este o întreagă generație de români născuți în diaspora.

A fost săptămâna românilor în Spania

Începând de sâmbătă trecută, Castellonul, Madridul și alte orașe mari unde sunt comunități românești au fost gazdele unor evenimente legate de Ziua Națională a României. Au fost petreceri câmpenești dar și concerte de muzică clasică în care tinerii români talentați au încântat publicul.

Profesoarele de limba română au coordonat prichindei români în cântece și poezii și Bisericile Românești au fost scena unor evenimente emoționante.

Și nu e totul. Urmează încă 3 zile similare. Cu multe concerte și multă voie bună.

Poate vrei să citești și alte știri legate de Ziua Națională în Castellon Spania

Știri relaționate:

Ziua Națională sărbătorită în Madrid. Cântă Aurel Tămaș. Plus, multe documentare, concerte, expoziții și voie bună.

Petrecerea Românilor în Castellon de Ziua Națională. Muzică, dans, mici, bere, vin și voie bună. VIDEO și GALERIE FOTO

Categorii Principale
Știri
172
România
13
Business
6
Video
27
Timp Liber
14
APNS în presă
28
Caută în toate articolele
Top Știri
Social Feed

Facebook

Follow

Instagram

Visit

TikTok

Discover

YouTube

Subscribe