Spania a aprobat azi cea dea treia etapă a planului cu măsuri anticriză. Un plan care costă peste 45 de miliarde de euro. O sumă imensă, care a dus la regândirea pașilor deja implementați. Șoferii au primit cea mai dură veste: Subvenția de 20 de cenți pentru litrul de combustibil încetează de la 1 ianuarie.
Dacă nu ai cum să citești acum, play la varianta AUDIO:
Măsuri noi, legate de prețul alimentelor
Una dintre marile modificări ține de prețul alimentelor. Pentru o mare parte dintre produsele de bază, TVA ul este suspendat pentru o perioadă de 6 luni.
Ca măsura față de inflația care afectează în mod special produsele agroalimentare am scăzut TVA ul de la 4 la ZERO la sută pentru toate produsele de primă necesitate.
Pedro Sanchez, premierul Spaniei
Alte alimente, care nu intră în această categorie, cum ar fi uleiul și pastele, vor avea o reducere de TVA de la 10 la 5 la sută.
Tot legat de alimente este și acordarea de ajutoare directe pentru familiile cu venituri mici, considerate vulnerabile. Ele vor primi un cec de 200 de euro, special pentru cumpărarea de mâncare.
Am aprobat și un cec de 200 de euro pentru 4 milioane 200 de mii de familii care au venituri sub 27 de mii de euro pe an, completează premierul măsurile legate de creșterea prețurilor alimentelor.
Pedro Sanchez, premierul Spaniei
Partea a treia a planului înseamnă prelungirea majorității măsurilor deja existente
Celelalte măsuri sunt în mare, prelungirea celor care sunt deja implementate încă din iunie sau din septembrie:
- creșterea venitului minim garantat cu 15 procente
- prelungirea subventionarii transportului în comun chiar și cu 100 la sută în cazul navetiștilor pe distanțe medii și scurte
- prelungirea cu 6 luni a înghețării nivelului chiriilor
- tva redus pentru gazul folosit la producerea de curent
Subvenția de 20 de cenți pentru litrul de combustibil, eliminată
Una dintre cele mai de impact măsuri de până acum este subvenționarea prețului combustibilului. Printr-un gest așteptat, guvernul elimină această subvenționare.
Efectele benefice au fost clare, însă măsura a însemnat o povară bugetară foarte grea. De aceea, reducerea va fi păstrată numai pentru sectoarele economice care au nevoie directă adică transportatorii, agricultorii și industria de pescuit.
Guvernul a decis eliminarea subvenției generale de 20 de cenți adoptate în Martie
Pedro Sanchez, premierul Spaniei
Ca primă reacție, proprietarii de benzinării spun că se așteaptă la o aglomerare foarte mare pentru alimentare în zilele care au mai rămas până la implementare.
Premierul Sanchez a subliniat că toate aceste măsuri implică o sumă imensă și că ele sunt necesare pentru a contracara efectele negative ale războiului lui Putin în Ucraina.
Poate vrei să citești și alte știri legate de măsurile anticriză adoptate de Spania
Știri relaționate:
Inflația în Spania în Noiembrie e 6,8 procente. Cu 4 puncte mai puțin decât acum 4 luni
EURIBOR a ajuns la 2.629. Calculul oficial arată o creștere cu 2700 de euro/an mai mult