54 de zboruri anulate de Vueling, compania spaniolă de zbor low cost. AUDIOPODCAST

Cuprins Articol
Distribuie pe rețele sociale:
Facebook
Twitter
LinkedIn
Personalul de zbor al Vueling intra în greva. Marți 54 de zboruri anulate
Personalul de zbor al companiei low cost Vueling intra în grevă. Marți 54 de zboruri anulate. foto:apns
  • este o grevă care se prelungește 3 luni
  • compania are majoritatea zborurilor în interiorul Spaniei
  • azi erau programate 520 de zboruri

Cum sunt afectați călătorii

Greva începe azi și este programată până la începutul lui Ianuarie. Zilele stabilite pentru reducerea activității sunt cele în care spaniolii au liber, prin urmare și posiblitatea de a călători crește.

Astfel, azi, de Ziua Tuturor Sfinților este grevă, la fel cum va fi în fiecare vineri, sâmbătă și duminică până pe 5 ianuarie. De asemenea, pe 6, 8, 24 și 31 decembrie, zile de sărbătoare și libere pentru majoritatea spaniolilor, lucrul va fi oprit.

Anularea zborurilor, limitată prin lege

Statul are dreptul (și obligația) de a stabili procentul minim de zboruri pe care o companie trebuie le mențină în cazul în care angajații intră în grevă.

În cazul Vueling, acest procent este între 20 și 80 la sută, în funcție de rută și alte criterii – numărul mediu de călători pe rută și perioadă obținut din statistici.

S-a întâmplat același lucru și la marile greve ale Ryanair și EasyJet. Impactul asupra călătorilor a fost atunci nesemnificativ, statul obligând la 80 la sută din activitate.

Aceeași situație este prevăzută și în cazul Vueling. De exemplu, cele 54 de zboruri anulate azi sunt aproximativ 10 la sută din cele 520 programate.

Însă, ca și în cazurile celorlalte greve de anul acesta, este posibil să fie întârzieri atât la decolare, cât și la aterizare.

Personalul de zbor cere mărirea salariilor

Greva a fost convocată de sindicatul Stavla, care reprezintă interesele piloților și stewarzilor. Ei cer mărirea salariilor cu 13,4 la sută.

Este un calcul pe care l-au făcut și care ar acoperi creșterile de prețuri din ultimul an.

Aeroporturile unde sunt zborurile anulate sunt cele din Alicante, Barcelona, Bilbao, Gran Canaria, Palma de Mallorca, Sevilla, Valencia, Tenerife, Lanzarote, Malaga și Santiago.

Vueling este o companie low cost cu sediul principal în Barcelona. Majoritatea rutelor sunt interne, însă are curse regulate spre Roma, Lisabona, Londra și Paris.

Ascultă varianta audio:

Categorii Principale
Știri
172
România
13
Business
6
Video
27
Timp Liber
14
APNS în presă
28
Caută în toate articolele
Top Știri
Social Feed

Facebook

Follow

Instagram

Visit

TikTok

Discover

YouTube

Subscribe