A treia zi de grevă Vueling. 64 de zboruri anulate azi, duminică, 6 noiembrie

Cuprins Articol
Distribuie pe rețele sociale:
Facebook
Twitter
LinkedIn
Personalul de zbor al Vueling intra în greva. Marți 54 de zboruri anulate
A treia zi de grevă Vueling. Zboruri anulate azi – 64.. foto:vueling.es

  • Vueling este o companie Spaniolă de zbor low-cost
  • călătorii afectați primesc vouchere ca despăgubire
  • personalul de zbor va opri lucrul în toate zilele libere până pe 5 ianuarie

Impact relativ mic

Cele 64 de curse anulate azi reprezintă un procent puțin peste 10 din totalul de zboruri programate azi, adică 495.

Compania informează că a știut din timp care vor fi zborurile anulate și a informat călătorii. Astfel, nu au fost incidente pe niciunul dintre aeroporturile afectate. Majoritatea călătorilor afectați au primit variante alternative, astfel încât au ajuns la destinație cu alte zboruri.

Grevă pentru mărirea salariilor

Protestul este organizat de sindicatul STAVLA, care reprezintă interesele personalului de zbor. Ei vor mărirea salariilor cu 13,4 la sută „pentru a face față creșterilor de prețuri din ultima perioadă”.

Zilele alese pentru această grevă sunt zilele libere pentru spanioli. Fiecare vineri, sâmbătă și duminică, zilele de 6, 8, 24 și 31 decembrie vor fi reduceri ale lucrului. Ultima zi este 5 ianuarie, de asemenea liberă, fiind Reyes Magos.

Greve reglementate și limitate de stat

Prin lege, statul spaniol obligă companiile aeriene să asigure un anumit procent de activitate, pentru a nu fi încălcat dreptul fundamental la deplasare. De aceea, până acum, 89 la sută dintre zboruri nu au fost afectate.

Aceeași situație a fost și în cazul grevelor Ryanair și Easy Jet.

Compania Vueling are curse majoritar interne, legând orașe din Peninsula Iberică. Are și curse regulate internaționale, spre Anglia, Franța, Italia.

Poți citi și:

ARTICOL DIN 1.11.2022: 54 de zboruri anulate de Vueling, compania spaniolă de zbor low cost. AUDIOPODCAST

ARTICOL DIN 1.11.2022: Relatare pentru ProfitNews TV/ Greva piloților și stewarzilor Vueling. Vor mărirea salariilor.

Categorii Principale
Știri
172
România
13
Business
6
Video
27
Timp Liber
14
APNS în presă
28
Caută în toate articolele
Top Știri
Social Feed

Facebook

Follow

Instagram

Visit

TikTok

Discover

YouTube

Subscribe