Inflația în Spania în Noiembrie e 6,8 procente. Cu 4 puncte mai puțin decât acum 4 luni/ AUDIOPODCAST și VIDEO

Cuprins Articol
Distribuie pe rețele sociale:
Facebook
Twitter
LinkedIn

Spania anunță că inflația în Noiembrie e de 6,8 procente. O veste buna și surprinzătoare spun economiștii iberici, amintind de cifrele record de acum 4 luni când creșterea de prețuri se apropiase de 11 la sută.

Dacă nu ai cum să citești acum, play la varianta audio:

Inflația în Spania în Noiembrie este cea mai scăzută din Ianuarie

Prima concluzie – Economia face față crizei

6,8 la sută este inflația estimată pentru această lună. Cu peste 1 procent mai puțin decât luna trecută. Și cu 4 la sută mai mică decât acum 4 luni, când ajunsese la nivelul considerat record de 10.8.

Atunci, economiștii nu prevedeau o încheiere de an foarte bună pentru bugetele spaniolilor de rând. Însă, Banca Națională a Spaniei a avut un ton mai optimist, prevăzând o inflație medie pentru întregul an de 7,2. 

Iată că, în ciuda tuturor incertitudinilor provocate de Criza în care Europa a intrat o dată cu începerea războiului, calculele băncii Centrale sunt aproape de a fi îndeplinite.

În plus, lucru remarcat de analiștii de politică monetară din presa Madrilenă, este cel mai mic nivel al inflației din Ianuarie, adică de dinainte de începerea invaziei Ucrainei. Fapt care, spune ei, arată că economia Spaniei poate rezista loviturilor date de criză.

A doua concluzii – deocamdată, intervenția statului e benefică

inflația în Spania în Octombrie apns romani în spania
Inflația în Spania în Octombrie a scumpit alimentele cu o medie de 14 procente. foto: apns

Acest lucru nu putea fi făcut fără intervenția statului și a organismelor financiare oficiale în prețurile energiei, transporturilor și combustibilului. De altfel, explicația pentru media scăzută a inflației stă în aceste trei domenii, care au avut creșteri de preț considerabile, însă pe final de an au fost ținute sub control.

Luate separat, prețurile alimentelor au crescut în medie față de anul trecut cu aproape 15 procente. O creștere care se vede în buzunarul fiecărui spaniol, pentru că, multe dintre alimente au și prețul de două ori mai mare față de acum un an.

Play la varianta video

Statistica publică și cifrele legate de pensii

12 miliarde de euro în plus pentru pensii în 2023

Tot Institutul spaniol de Statistică a publicat azi și cifrele care reflectă efortul bugetar pentru cheltuielile sociale estimate pentru 2023. Este remarcată creșterea cu aproape 13 miliarde de euro bugetului de pensii, în condițiile în care acestea vor fi crescute cu 8,5 procente. 

Cifrele publicate azi vor fi confirmate în raportul complet de peste o săptămână. De obicei, diferențele între cele două raportări sunt nesemificative, de 01 procente în plus sau în minus.

Poate vrei să citești mai multe știri legate de inflația în Spania în Noiembrie

Știri relaționate:

Inflația în Spania a scăzut la 7,3 pentru Octombrie. În România este dublă – 15,3 pentru aceeași lună

Spania ar putea renunța la subvenționarea prețului combustibilului cu 20 de cenți pe litru/ AUDIOPODCAST

Categorii Principale
Știri
172
România
13
Business
6
Video
27
Timp Liber
14
APNS în presă
28
Caută în toate articolele
Top Știri
Social Feed

Facebook

Follow

Instagram

Visit

TikTok

Discover

YouTube

Subscribe